TEMPERAMÉNT, temperamente, s.n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice şi nervoase ale unei persoane, care determină diferenţieri psihice şi de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.

TEMPERAMÉNT s. 1. v. fire. 2. v. avânt.

TEMPERAMÉNT s. v. aer, climat, climă, conformaţie, constituţie, factură, fizic, natură, structură, temperatură, vreme.

temperamént s. n., pl. temperaménte

TEMPERAMÉNT ~e n. 1) Totalitate a particularităţilor psihice şi fiziologice, care determină excitabilitatea şi comportamentul unei persoane. ~ coleric. ~ sangvinic. 2) Energie vitală. ♢ Cu (sau plin de) ~ plin de energie. /<lat. temperamentum, fr. tempérament

TEMPERAMÉNT s.n. 1. Totalitatea particularităţilor individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea şi intensitatea desfăşurării proceselor psihice şi prin gradul de sensibilitate; fire. ♢ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere faţă de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament].