TERACÓTĂ, teracote, s.f. 1. Produs ceramic (obţinut din argilă prin ardere în cuptoare la o temperatură joasă şi prin smălţuire), din care se fac plăci pentru sobe, obiecte ornamentale etc. 2. Sobă de teracotă. 3. Sculptură realizată în tehnica obţinerii teracotei (1). – Din it. terracotta.

teracótă s. f., pl. teracóte

TERACÓT//Ă ~e f. Material de construcţie în formă de plăci ceramice, obţinute prin arderea şi emailarea argilei, folosite pentru construirea sobelor, căptuşirea pereţilor etc. /<it. terracotta, germ. Terrakotte