TERMINÁRE, terminări, s.f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârşire, isprăvire. 2. (Înv.) Terminaţie (2). – V. termina.

TERMINÁRE s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfârşire, sfârşit, terminat, (pop.) gătare, istovire, mântuire, (înv.) săvârşire. (~ tuturor lucrărilor.) 2. finalizare, isprăvire, încheiere, sfârşire. (~ a unei acţiuni deja începute.) 3. v. lichidare. 4. v. încheiere. 5. v. sfârşit. 6. v. absolvire. 7. v. consumare.

termináre s. f., g.-d. art. terminării; pl. terminări