TESTAMÉNT, testamente, s.n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viaţă, prin care cineva îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ♢ Testament olograf = testament scris în întregime, datat şi semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcţionar de stat, cu formalităţile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credinţele religioase şi la viaţa poporului evreu (până la naşterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile şi alte scrieri religioase (de după naşterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

TESTAMÉNT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.

TESTAMÉNT s. v. lege, legislaţie.

testamént s. n., pl. testaménte

TESTAMÉNT ĕ n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea autorului, în care o persoană îşi formulează dispoziţiile (cu privire la avere) care urmează a fi îndeplinite după moartea sa. ♢ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de până la naşterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care conţine textele religioase de după naşterea lui Isus Hristos. 2) fig. Operă a unui artist, care constituie expresia supremă a mentalităţii şi artei sale. /