TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă duşmană cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eşueze, a submina un plan, o acţiune etc. – Din fr. torpiller.

TORPÍLĂ, torpile, s.f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu şi cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Peşte marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal şi ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care îşi ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieşit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la ţintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

TORPILÁ vb. v. submina.

torpilá vb., ind. prez. 1 sg. torpiléz, 3 sg. şi pl. torpileáză

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle

A TORPIL//Á ~éz tranz. 1) (nave maritime) A scufunda cu ajutorul torpilelor. 2) fig. (acţiuni, activităţi, planuri etc.) A împiedica să se realizeze; a face să eşueze; a zădărnici; a împiedica; a dejuca; a contracara. ~ negocierile. /<fr. torpiller

TORPÍL//Ă ~e f. 1) Proiectil submarin autopropulsat, care este lansat şi dirijat pentru a scufunda navele. 2) Peşte marin de talie mare, cu solzi cartilaginoşi, care produce descărcări electrice la atingere cu prada. /<fr. torpille

TORPÍLĂ s.f. 1. Peşte de mare cartilaginos, din familia calcanului, capabil să producă descărcări electrice la atingere. 2. Proiectil mare autopropulsat care este lansat şi dirijat către o navă pentru a o scufunda; torpedo¹ (3) [în DN]. [< fr. torpille, cf. it. torpedine].