TRADÍŢIE, tradiţii, s.f. Ansamblu de concepţii, de obiceiuri, de datini şi de credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit (prin viu grai) din generaţie în generaţie, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanţă; datină. ♦ Informaţie (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală. [Var.: (înv.) tradiţiúne s.f.] – Din fr. tradition.

TRADÍŢIE s. 1. v. datină. 2. v. cutumă.

tradíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. tradíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. tradíţiei; pl. tradíţii, art. tradíţiile (sil. -ţi-i-)

TRADÍŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de datini, concepţii, legende, obiceiuri, credinţe, constituite în cadrul unei comunităţi sociale şi transmise din generaţie în generaţie. A respecta ~ile. 2) Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală. A deveni ~. [G.-D. tradiţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. tradition, lat. traditio, ~onis