ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparţine gurii; bucal. ♢ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, din gură în gură. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziţie cu limba scrisă). ♦ (Şi substantivat, n.; despre examene) Care se desfăşoară prin întrebări şi răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = fel de exprimare în scris care imită naturaleţea exprimării prin viu grai. – Din fr. oral.

ORÁL adj. 1. vorbit. (Limbă ~.) 2. v. verbal. 3. (MED.) v. bucal.

orál adj. m., pl. oráli; f. sg. orálă, pl. orále

orál s. n., pl. oráluri

ORÁL ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziţie cu scris) Care se realizează prin vorbire; verbal. ♢ Creaţie (populară) ~ creaţie care se transmite prin viu grai, din gură în gură; folclor. 2) Care se administrează pe cale bucală. Tratament ~. /<fr. oral

ORÁL, -Ă adj. 1. Transmis prin viu grai, verbal; din gură în gură. ♦ (şi s.n.; despre examene, probe) Care se face verbal; care caracterizează limba vorbită, vorbirea. ♦ Stil oral = manieră de exprimare scrisă care imită exprimarea prin viu grai. 2. Sunet oral = sunet la pronunţarea căruia aerul trece numai prin gură. 3. Care se administrează pe cale bucală. [< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gură].