TRÓIŢĂ, troiţe, s.f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripţii şi uneori încadrată de o mică construcţie), aşezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părţi, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca nişte obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. şi: troíţă. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.

TRÓIŢĂ s. cruce, (Transilv. şi Ban.) rugă. (O ~ la margine de drum.)

TRÓIŢĂ s. v. sfânta treime, triadă, trinitate, trio.

tróiţă s. f. (sil. tro-i-), g.-d. art. tróiţei; pl. tróiţe

TRÓIŢ//Ă ~e f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei feţe ale divinităţii (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiţei; Sil. tro-i-] /<sl. troică