TULPÍNĂ, tulpini, s.f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină şi coroană, care susţine ramurile, frunzele, florile şi fructele şi prin care trece seva la diverse părţi ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile şi frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. t u r p i n a.

TULPÍNĂ s. v. matcă, talon, temă.

TULPÍNĂ s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpină târâtoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpină târâtoare v. stolon. II. v. spiţă.

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni

TULPÍN//Ă ~i f. Parte a unei plante de la rădăcină în sus, din care pornesc ramurile şi frunzele. [G.-D. tulpinii] /<sl. trupina

tulpina unui bujor