UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei fiinţe; a omorî, a asasina. ♢ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s.m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desfiinţa. 2. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. şi: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.

UCÍDE vb. v. omorî.

UCÍDE vb. v. distruge, nimici, omorî, sinucide.

ucíde vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. ucídă; ger. ucigând; part. ucís

A UCÍDE ucíd tranz. 1) (fiinţe) A lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moraliceşte; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere

A SE UCÍDE mă ucíd intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-şi cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere