UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).

A uita ≠ a memora, a memoriza

UITÁ vb. I. 1. (Olt. şi Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ţi spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Şi-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea.

uitá vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. şi pl. úită; imper. 2 sg. (dă uitării) úită, (priveşte) úită-te/úite

A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-şi aminti. ~ să scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume trăieşte a pierde simţul realităţii. 2) A trata cu indiferenţă; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau fiinţe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un comple-ment indirect cu prepoziţia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracţii. /<lat. oblitare

A SE UITÁ mă uit intranz. 1) A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ♢ ~ chiorâş a privi cu bănuială, duşmănos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ în gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu bănuială, cu neîncredere; b) a examina îndeaproape pe cineva. ~ în pământ a) a nu dori să vadă pe cineva; b) a-i fi ruşine să privească în ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dând ceva de înţeles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (în construcţii negative) A avea în vedere; a ţine cont; a căuta. ♢ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu răspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relaţii cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare