UMILÍNŢĂ, umilinţe, s.f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creştină) Atitudine umilă, smerită a omului în faţa divinităţii; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situaţie umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umileşte, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -inţă.

UMILÍNŢĂ s. 1. v. înjosire. 2. v. jignire. 3. v. smerenie. 4. smerenie, (înv.) smericiune, smerire, (fam.) spăseală, spăsenie. (Cu ~ îi sărută dreapta.) 5. ple-care, smerenie, supunere, (livr.) obsecviozitate, (înv.) plecat, umiliaţiune, umilitate. (~ în faţa divinităţii.)

umilínţă s. f., g.-d. art. umilínţei; (situaţii) pl. umilínţe

UMILÍNŢ//Ă ~e f. 1) v. A UMILI şi A SE UMILI. 2) Atitudine a celui umil; sentiment de inferioritate. 3) Comportare respectuoasă şi umilă; supunere plină de stimă; smerenie. 4) Vorbă sau faptă care umileşte. /a (se) umili + suf. ~inţă