ÚRIC¹ adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găseşte în sânge şi în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.

URÍC², urice, s.n. 1. (În evul mediu, în Moldova şi în Maramureş) Moşie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric² (1); act de proprietate veşnică sau de donaţie acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. şi: úric] – Din magh. örök.

ÚRIC s. v. act, document, dovadă, hârtie, hrisov, izvor, înscris, piesă.

úric adj. m.

uríc s. n., pl. uríce

URÍ//C ~ce n. 1) (în Moldova medievală) Proprietate funciară feudală, care se transmitea prin moştenire. 2) Carte domnească de proprietate ereditară; carte de danie. /<ung. örök