VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S.m. şi f. Persoană care trăieşte, locuieşte, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ♢ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S.m. Ţăran aservit stăpânului feudal din Moldova medievală, obligat să facă acestuia prestaţii în muncă sau să dea contribuţii în natură ori în bani; rumân, iobag. – Lat. vicinus.

VECÍN adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaş, (reg.) megieş, mejdaş, (înv.) megieşesc, megieşit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieş, (înv. şi reg.) apropiaş, (Maram. şi nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraş, împrejurean, răzeş, răzoraş. (~ul meu de casă.) 4. s. v. iobag.

vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; f. sg. vecínă, pl. vecíne

VECÍN¹ ~ă (~i, ~e) Care se află în vecinătate; situat la o distanţă relativ mică. Oraş ~. /<lat. vecinus

VECÍN² ~i m. 1) Persoană care trăieşte în vecinătate. 2) Persoană care se află alături. /<lat. vecinus

VECÍN³ ~i m. (în evul mediu) Ţăran dependent, obligat să lucreze pământul stăpânului şi să aducă contribuţii în bani sau în natură; iobag; şerb; serv. /<lat. vecinus