VERDEÁŢĂ, (2) verdeţuri, s.f. 1. Culoarea verde a vegetaţiei. ♦ (Concr.) Mulţime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuştean etc., folosite în alimentaţie; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeaţa-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarţa arborilor. – Verde + suf. -eaţă.

VERDEÁŢĂ s. 1. verde, (franţuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. v. vegetaţie.

verdeáţă s. f., g.-d. art. verdéţii; (legume, zarzavaturi) pl. verdéţuri

VERD//EÁŢĂ ~éţuri f. 1) Culoare verde. 2) Totalitate a plantelor verzi. 3) Frunzele verzi ale unor plante legumicole (ale mărarului, pătrunjelului, leuşteanului etc.), folosite drept condiment. 4) la pl. Totalitate a plantelor de grădină (pătlăgele, castraveţi, ceapă etc.), utilizate în alimentaţie; zarzavat; legume. [G.-D. verdeţii] /verde + suf. ~eaţă