VÍNĂ, vini, s.f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greşeală, vinovăţie; păcat; culpă. ♢ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproşabil, perfect. ♢ Loc. conj. Din vina... = în urma greşelii înfăptuite de...; din cauza, din pricina... ♢ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanţă de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăţi, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greşeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracţiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

Vină ≠ inocenţă

VÍNĂ s. 1. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vinovăţie, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. şi reg.) teahnă, (reg.) greş, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (~ lui e de gravitate minoră.) 2. v. reproş. 3. v. infracţiune. 4. v. delict.

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

VÍN//Ă ~i f. 1) Încălcare a unei legi sau norme morale. ♢ De ~ vinovat. Fără ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bată-l ~a! se spune celui pe care îl dojeneşti cu o nuanţă de simpatie. A-şi ispăşi ~a a-şi ispăşi greşeala. 2) Faptă care prezintă pericol social; infracţiune. 3) Stare a celui vinovat de ceva; vinovăţie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina