VIÓLĂ¹, viole, s.f. Instrument muzical cu coarde, mai mare decât vioara, acordat cu o cvintă mai jos decât vioara şi având sunete mai grave decât aceasta; alto. [Pr.: -vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

VIÓLĂ², viole, s.f. (Bot.) 1. Toporaş. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

VIOLÁ vb. 1. a batjocori, a necinsti, a silui, (Transilv.) a căzni, (înv.) a ruşina, a sili, a spurca, (fig.) a pângări. (A ~ o femeie.) 2. a forţa, a sparge, a strica, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea uşii.) 3. v. profana. 4. v. contraveni.

VIÓLĂ s. (MUZ.) alto.

VIÓLĂ s. v. toporaş, violetă, viorea.

violá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violéz, 3 sg. şi pl. violeáză

viólă (instrument, plantă) s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. viólei; pl. vióle

A VIOL//Á ~éz tranz. 1) (legi, angajamente, dispoziţii) A nesocoti, comiţând o abatere; a încălca. 2) (obiecte bine închise) A deschide cu forţa; a forţa. 3) (lucruri sau fiinţe considerate sacre) Asupune unui sacrilegiu; a pângări; a profana. 4) (persoane de sex feminin) A supune unui viol; a necinsti; a silui; a batjocori. [Sil. vi-o-] /<fr. violer, lat. lat. violare

VIÓL//Ă¹ ~e f. Instrument muzical asemănător cu vioara, având dimensiuni mai mari şi sunete mai grave; alto. /<it. viola, fr. viole

VIÓL//Ă² ~e f. v. VIOREA /<ung. viola

VIÓLĂ¹ s.f. Instrument muzical cu coarde şi arcuş, ceva mai mare decât vioara şi având un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / < fr. viole, it. viola < prov. viola].

VIÓLĂ² s.f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază şi cu flori mari de diferite culori, aşezate câte una pe o codiţă; (pop.) viorea, toporaş. [Pron. vi-o-. / < lat. viola]

VIOLÁ vb. I. tr. 1. A nu respecta, a călca o lege, o dispoziţie. 2. (Jur.) A intra, a pătrunde (undeva) cu forţa; a forţa. ♦ A profana. 3. A silui, a necinsti (o fată, o femeie). [Pron. vi-o-. / cf. fr. violer, lat. violare].