ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [şi zăcătoáre] s.f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii, pentru a fi lăsaţi să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptuşit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peştele la cherhana. 3. Denumită şi piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se roteşte piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; stanişte. (din zăcea) [şi DLRLC]

ZĂCĂTOÁRE s. cadă, (înv. şi pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

ZĂCĂTOÁRE s. v. stanişte.

zăcătoáre s. f., g.-d. art. zăcătórii; pl. zăcătóri

ZĂCĂT//OÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn căptuşit cu tablă subţire folosit la tăbăcirea pieilor. 3) Loc umbrit şi răcoros unde se odihnesc vitele vara (la amiază); stanişte /a zăcea + suf. ~toare