ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s.f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.

ZĂPĂCEÁLĂ s. 1. v. buimăceală. 2. v. dezorientare. 3. v. tulburare. 4. fâstâceală. 5. v. sminteală. 6. v. confuzie. 7. babilonie. 8. v. debandadă. 9. v. dezordine. 10. dezordine, neorânduială, răvăşeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeş-balmeş, (fam. fâg.) balamuc. (Mare ~ e în hârtiile tale.)

zăpăceálă s. f., g.-d. art. zăpăcélii; pl. zăpăcéli

ZĂPĂC//EÁLĂ ~éli f. Stare de om zăpăcit; tulburare temporară; buimăceală; năucie. / a (se) zăpăci + suf. ~eală