ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. şi: zemi] s.f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ♢ Expr. A mânca singur bucatele şi a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puţin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbeşte mult şi fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleţ) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deşartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrişor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conţin celulele şi ţesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ♢ Zeamă de prune = ţuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ♢ Ou cu zeamă = ou fiert puţin, cu albuşul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuinţată ca fungicid. [Var.: zámă s.f.] – Lat. zema.

ZEÁMĂ s.f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri

ZEÁMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.

ZEÁMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.

zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri

ZEÁMĂ zémuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau peşte, cu legume, acrită cu borş; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ♢ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subţire; b) vorbă multă şi fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conţinut în fructe sau legume; suc. ♢ ~ de varză lichid acru şi puţin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanţă lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). ♢ ~ tanantă soluţie folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema