ZEU¹ interj. v. zău.

ZEU², zei, s.m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însuşiri fizice şi morale excepţionale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influenţă (politică); şef, conducător. ♢ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

ZEU s. (BIS.) divinitate, Dumnezeu, idol, zeitate, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zân. (Anticii se închinau la ~i.)

ZEU s. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii

ZEU zei m. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. Persoană înzestrată cu însuşiri fizice şi morale excepţionale. /<lat. deus