ZIMŢUÍ, zimţuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimţi la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimţa, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimţ + suf. -ui.

ZIMŢUÍ, zimţuiésc, vb. IV. ~ ♦ Refl. (Fig.) A se încreţi. Un vântişor fâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit şi s-a zimţuit.

ZIMŢUÍ vb. a cresta, a dinţa, a zimţa. (A ~ muchia unei piese metalice.)

zimţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zimţuiésc, imperf. 3 sg. zimţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zimţuiáscă

A ZIMŢU//Í ~iésc tranz. (instrumente, piese etc.) A prevedea cu zimţi; a cresta. /zimţ + suf. ~ui