GRĂITÓR, grăitori, s.m. (Reg.) Vornicel. – Din grăi + suf. -(i)tor.

GRĂITÓR, -OÁRE, grăitori, -oare, adj. Care grăieşte; (în special) convingător, elocvent, concludent. Dovadă grăitoare. [Pr.: gră-i-] – Grăi + suf. -tor.

GRĂITÓR s. v. peţitor.

GRĂITÓR adj. v. convingător.

grăitór adj. m., pl. grăitóri; f. sg. şi pl. grăitoáre

GRĂIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care grăieşte; cu facultatea de a grăi. Papagal ~. 2) Care constituie o dovadă serioasă; vorbitor de la sine; semnificativ. /a grăi + suf. ~tor