GRÍLĂ, grile, s.f. 1. Electrod în formă de sită, de spirală, de gard din sârmă, intercalat între anodul şi catodul unui tub electronic sau între alţi doi electrozi, prin deschiderile căruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; grătar (5), sită. 2. Gărduleţ fix sau mobil alcătuit dintr-o reţea de vergele paralele, care închide sau apără golul unei uşi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol făcut din bare de oţel, aşezat în faţa sau în spatele şanţului unei fortificaţii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prăjitură în formă de grilă (2), preparată din aluat şi unsă cu sirop de zahăr sau miere. – Din fr. grille.

GRÍLĂ s. (ELECTRONICĂ) grătar, sită. (~ la o poliodă.)

grílă s. f., g.-d. art grílei; pl. gríle

GRÍL//Ă¹ ~e f. Electroid al unui tub electronic care reglează fluxul de electroni (sau ioni). /<fr. grille

GRÍL//Ă² ~e f. Panou alcătuit dintr-un grilaj, fixat în spaţiul unei deschizături (fereastră, poartă, vitrină etc.) în scop protector. /<fr. grille

GRÍLĂ s.f. 1. Panou de vergele de metal sau de lemn care se aşază la o deschidere (uşă, fereastră, vitrină etc.) 2. (Fiz.) Electrod în formă de grătar, intercalat între anodul şi catodul unei poliode; grătar. 3. Obstacol la o fortificaţie făcut într-un gard de vergele de oţel. ♦ Grătar din bare de oţel care închide tuburile de ventilaţie ale unei cazemate. ♦ Aparat de ochire a obiectivelor aeriene. 4. (Cib.) Dispozitiv pentru cifrarea şi descifrarea mesajelor, a caracterelor alfanumerice. [< fr. grille].