BECI, beciuri, s.n. 1. Pivniţă. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Et. nec.

BECI s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, puşcărie, temniţă.

BECI s. v. pivniţă.

beci s. n., pl. béciuri

BECI ~uri n. 1) Construcţie subterană (aparte sau la subsolul unei clădiri) în care se păstrează alimentele; pivniţă. 2) Închisoare în subsolul unei clădiri. /Orig. nec.

béci (-i), s.m. – Berbec tînăr, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. biče „taur tînăr“, sb. bičij „taurin“. Schimbarea semantică, deşi curioasă, este aceeaşi ca în cazul lui buhai, care înseamnă totodată şi „taur“ şi „berbec“. Diculescu, Elemente, 444, crede că este reprezentant al gr. βηϰίον „oaie tînără“ şi legat de it. becco. Puşcariu 198 de asemenea îl lega de it., dar îl considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit să dea *bechi; însuşi autorul şi-a abandonat ipoteza în DAR; cf. REW 9270 şi 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se referă la sl. belče, de la bĕlŭ „alb“, ipoteză puţin verosimilă. Cf. bic.

béci (-uri), s.n. – Subsol, pivniţă. Probabil din cuman. beč „fortificat“ (DAR, Puşcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat şi în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Şeineanu, II, 42). Der. becer, s.m. (şef peste bucătăriile domneşti, dregător al curţii care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcţia stolnicului); becerie, s.f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuinţarea dată în mod tradiţional pivniţelor drept cămară. Totuşi, DAR dă originea sa ca necunoscută, şi se gîndeşte numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar“, cum greşit afirmă DAR şi Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar“.