CĂÍŢĂ, căiţe, s.f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliţă. 2. (Pop.) Membrană care înveleşte capul unor copii nou-născuţi, tichie. ♢ Expr. Născut cu căiţă (pe cap) = se spune despre un om norocos. 2. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.

CĂÍŢĂ s. v. bonetă, boneţică, placentă, scufie, scufiţă.

căíţă s. f., g.-d. art. căíţei; pl. căíţe

căíţă (-ţe), s.f. – 1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat şi Trans. – 2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur“ (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).