MÂNTUÍRE, mântuiri, s.f. Acţiunea de a (se) mântui şi rezultatul ei; mântuinţă. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.

MÂNTUÍRE s. v. dezrobire, eliberare, eman-cipare, emancipaţie, isprăvire, isprăvit, încheiere, liberare, salvare, scăpare, scoatere, sfârşire, sfârşit, terminare, terminat.

MÂNTUÍRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redemp-ţiune, (înv.) mântuinţă, mântuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri