STRUCTURALÍSM s.n. Teorie lingvistică contemporană care susţine că limba este un sistem autonom, că alcătuieşte o structură în care diversele părţi se află în relaţii şi se condiţionează reciproc. ♦ P. gener. Teorie şi metodă aplicată în domeniul unor ştiinţe umaniste, care îşi propun să descopere şi să descrie sistemele de relaţii din ştiinţa dată. – Din fr. structuralisme.

structuralísm s. n.

STRUCTURALÍSM n. Orientare teoretică şi metodologică în ştiinţele contemporane care studiază structura, funcţiile şi sistemele de relaţii ce caracterizează obiectele şi procesele. /<fr. structuralisme

STRUCTURALÍSM s.n. 1. Termen care desemnează o categorie de orientări şi tendinţe metodologice şi epistemologice actuale, constând în a privi obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, care pot fi recompuse şi transformate prin anumite procedee operaţionale. ♦ Curent în lingvistica contemporană care susţine principiul unităţii interne a structurii limbii şi priveşte limba ca pe un sistem de relaţii fonetice şi gramaticale care se condiţionează reciproc, dar o studiază independent de istoria poporului. 2. (Rar) Gestaltism. [< fr. structuralisme].