ŢOPÍCĂ, ţopici, s.f. (Fam.) Ţopişoară. – Ţoapă + suf. -ică.

tópică (lingvistică, retorică) s. f., g.-d. art. tópicii; pl. tópici

ţopícă s. f., g.-d. art. ţopícei, pl. ţopíci

TÓPI//CĂ ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor în propoziţie sau a propoziţiilor în frază. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocupă cu studierea ordinii cuvintelor în propoziţie sau a propoziţiilor în frază. [G.-D. topicii] /<germ. Topik

TÓPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziţie sau a propoziţiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor şi al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].

TÓPICĂ, topici, s.f. – V. topic (I) [în DEX'98]