VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbeşte; care foloseşte limbajul articulat. ♦ Care vorbeşte plăcut (şi mult); vorbăreţ, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S.m. şi f. 1. Persoană care vorbeşte, care foloseşte limbajul articulat. ♦ Persoană care povesteşte, care discută cu alţii. 2. Orator, conferenţiar. III. S.n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. şi cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

VORBITÓR adj. v. comunicativ, concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.

VORBITÓR adj., s. 1. adj. (rar) cuvântăreţ, cuvântător. (Fiinţă ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunică un mesaj.) 3. s. v. conferenţiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.

vorbitór adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; f. sg. şi pl. vorbitoáre

vorbitór (cameră) s. n., pl. vorbitoáre

VORBIT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) 1) şi substantival Care vorbeşte; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător. Fiinţă ~oare. 2) rar Care constituie o dovadă serioasă; care vorbeşte de la sine; semnifi-cativ; elocvent; grăitor. Argument ~. /a vorbi + suf. ~tor

VORBIT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană care are darul de a vorbi frumos şi liber în public; orator. 2) Persoană care povesteşte sau întreţine o conversaţie. /a vorbi + suf. ~tor

VORBIT//ÓR³ ~oáre n. Sală specială pentru întrevederi şi convorbiri; parloar. /a vorbi + suf. ~tor