ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s.n. Ocol, ocolire. ♢ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe faţă; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. şi; inconjúr. – Var.: încúnjur s.n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

ÎNCÓNJUR s. 1. v. ocol. 2. v. tur.

încónjur s. n., pl. încónjururi

ÎNCÓNJUR ~uri n. Mişcare în jurul unui punct sau al unui loc; ocol. ~ul pământului. ♢ Fără ~ direct; pe faţă; pe de-a dreptul. /v. a înconjura