ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviinţa, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înţelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. şi intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aştepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. şi: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

A îngădui ≠ a interzice

ÎNGĂDUÍ vb. v. ierta, împăca, întârzia, înţelege, zăbovi.

ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. şi reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiţi. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăţi. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aştepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.

îngăduí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. îngădui, 3 sg. şi pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduiá

A SE ÎNGĂDUÍ mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înţelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni

A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acţiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviinţa; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului şi urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-şi da voie în mod conştient; a-şi asuma dreptul; a-şi permite. Îşi îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conştient şi tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-şi reţine dorinţa (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni