DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni şi acţiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteţ, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. d o s t o i n ŭ.

Destoinic ≠ nedestoinic

DESTÓINIC adj. v. competent.

destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice

DESTÓINI//C ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku