HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care munceşte mult şi cu râvnă, care lucrează iute şi cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĩnŭ.

Harnic ≠ leneş, lenos, trândav, puturos

HÁRNIC adj. activ, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. şi Ban.) porav, (Mold. şi Bucov.) robaci, (prin Olt. şi Ban.) sârnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, râvnaci, râvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Om ~.)

HÁRNIC adj. v. bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. sg. hárnică, pl. hárnice

HÁRNI//C ~că (~ci, ~ce) Care munceşte mult, repede şi cu folos; pasionat de muncă; vrednic; sârguincios. /<sl. harinu