STRĂLUCÍT, -Ă, străluciţi, -te, adj. 1. Care străluceşte; strălucitor, lucitor, sclipitor. 2. Fig. (Despre oameni) Distins, remarcabil prin însuşirile spirituale. ♦ (Despre abstracte) Plin de glorie, de onoare; glorios. ♦ Fastuos, bogat, splendid. – V. străluci.

STRĂLUCÍT adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCÍT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRĂLUCÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calităţile sale; excepţional; excelent. Operetă ~tă. 3) şi adverbial Care trezeşte încântare, admiraţie; încântător; admirabil. A răspuns ~. /v. a străluci