AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calităţile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

AUREÓLĂ, aureole, s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinţelor; nimb, aură. ♦ Zonă pe suprafaţa unui obiect, variat colorată, în care există o tranziţie continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puţin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

AUREÓLĂ s. aură, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinţilor.)

AUREOLÁ vb. (rar) a nimba.

aureolá vb. (sil. a-u-re-o-), ind. prez. 1 sg. aureoléz, 3 sg. şi pl. aureoleáză

aureólă s. f. (sil. a-u-re-o-), g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

AUREÓL//Ă ~e f. 1) (în pictura religioasă) Cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calităţi care impresionează, trezind respect şi admiraţie; strălucire. 3) Zonă mai puţin luminoasă din jurul unei flăcări sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. auréole, lat. aureola, it. aureola

A AUREOL//Á ~éz tranz. 1) A înconjura cu o aureolă. 2) fig. A releva meritul cuiva; a glorifica. /<fr. auréoler

AUREOLÁ vb. I. tr. A înconjura cu aureolă. ♦ (Fig.) A glorifica. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréoler, it. aureolare].

AUREÓLĂ s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinţilor; nimb. 2. Halo în jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. (Fig.) Glorie, strălucire, faimă, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréole, it. aureola < lat. aureolus – de aur].