BALAMÚC, balamucuri, s.n. Clinică pentru alienaţi mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

BALAMÚC s. 1. v. ospiciu. 2. v. hărmălaie.

BALAMÚC s. v. dezordine, neorânduială, răvăşeală, zăpăceală.

balamúc s. n., pl. balamúcuri

BALAMÚC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienaţi mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoţită de dezordine. /Din Malamuc n. pr.

balamúc (-curi), s.n. – 1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reşedinţă a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reşedinţă substituind cuvîntul „ospiciu“ este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuţa, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deşi nu-i este recunoscută această explicaţie, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55).