CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi porunceşte altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. şi tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înşira vorbe goale. – Lat. cantare.

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

cantá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. canteáză

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânţi, 3 sg. şi pl. cântă

A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult şi fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].

CÁNTĂ, cănţi, s.f. (reg.) Găleată, vadră.