CONVÉNŢIE, convenţii, s.f. 1. Înţelegere, acord între două sau mai multe instituţii sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaţionale. ♦ (În artă) Înţelegere tacită de a admite unele procedee sau ficţiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiţie. [Var.: convénţiune s.f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.

CONVÉNŢIE s. 1. v. înţelegere. 2. v. contract.

convénţie s. f. (sil. -ţi-e), art. convénţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. convénţiei; pl. convénţii, art. convénţiile (sil. -ţi-i-)

CONVÉNŢI//E ~i f. 1) Acord stabilit între două persoane sau între două grupuri sociale; contract. 2) Tratat internaţional cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis în mod tacit şi ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe bază de experienţă (mai mult sau mai puţin îndelungată); practică uzuală; uzanţă. [Art. convenţia; G.-D. convenţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

CONVÉNŢIE s. f. 1. înţelegere, acord, pact între state, instituţii etc. ♢ contact. ♢ denumire dată unor tratate internaţionale. 2. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilită prin tradiţie. 4. adunare legislativă a Franţei între 179² şi 179⁴. 5. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la preşedinţie, stabilirii platformei-program etc. (<fr. convention, lat. conventio)

CONVÉNŢIE s.f. 1. Înţelegere, învoială. ♦ Acord, pact între două sau mai multe state, instituţii etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Înţelegere tacită de a admite unele procedee sau ficţiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiţie. [Gen. -iei, var. convenţiune (1) s.f. [în DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].