PRIVÍRE, priviri, s.f. Acţiunea de a (se) privi şi rezultatul ei. 1. Funcţia organică a ochilor, văz; mod de a privi, căutătură, uitătură. ♦ (Concr.) Organul vederii; ochii. 2. Examinare, apreciere, considerare (fugară, de ansamblu). 3. (În loc. prep.) Cu privire la... = referitor la..., în privinţa..., în ceea ce priveşte... – V. privi.

PRIVÍRE s. v. aspect, atenţie, cadru, curiozitate, interes, înfăţişare, luare-aminte, peisaj, privelişte, privit, reprezentaţie, scenă, spectacol, tablou, vedere.

PRIVÍRE s. 1. v. văz. 2. (înv.) vedere. (Are o ~ pătrunzătoare.) 3. ochi. (Îşi plimba ~ peste ...) 4. v. ochire. 5. căutătură, uitătură, (înv.) priveală, privelişte, privitură. (Avea o ~ inteligentă.) 6. (MED.) privire încrucişată v. strabism. 7. v. cer-cetare.

privíre s. f., g.-d. art. privírii; pl. privíri

PRIVÍR//E ~i f. 1) v. A PRIVI. ♢ Cu ~ la referitor la. 2) Fel de a privi al cuiva; căutătură. ~ caldă. ~ răutăcioasă. 3) Examinare cu ochii. ♢ A sorbi cu ~ea a privi cu mult nesaţ. A arunca o ~ a privi în fugă. /v. a (se) privi