CULCÁRE, culcări, s.f. Acţiunea de a (se) culca; culcat. 1. Aşezare în poziţie orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecţie) Întindere la pământ a soldaţilor, la un ordin dat. – V. culca.

Culcare ≠ deşteptare, sculare

CULCÁRE s. 1. culcat, întindere, lungire, trântire. (~ cuiva după-amiază.) 2. odihnă. (Mergeţi la ~.) 3. v. doborâre. 4. doborâre, tăvălire. (~ ierbii în picioare.) 5. v. aplecare.

culcáre s. f., g.-d. art. culcării; pl. culcări