DATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinaţia acţiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect şi răspunzând la întrebarea „cui?“ ♢ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acţiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

datív s. n., pl. datíve

DATÍV ~e n. lingv. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinaţia acţiunii unui verb, îndeplineşte, mai ales, funcţia de obiect indirect şi răspunde la întrebarea „cui?“. /<fr. datif, lat. dativus

DATÍV s.n. Caz al declinării, în care stă de obicei complementul indirect şi care răspunde la întrebarea „cui“. ♢ Dativ etic = cazul dativ în care pronumele neaccentuate mi, ţi arată persoana care este interesată (afectiv) în acţiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].