DEŢÍNE, deţín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcţie, un grad etc. 3. A ţine pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ţine).

DEŢÍNE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta.

deţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deţín, 1 pl. deţínem; conj. prez. 3 sg. şi pl. deţínă; ger. deţinând; part. deţinút

A DEŢÍNE deţín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ţine sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir

DEŢÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcţie, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ţine la arest. [P.i. deţin, conj. -nă, var. deţinea vb. II. / după fr. détenir].