DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau serveşte la o demonstraţie; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spaţiu al unui obiect faţă de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus.

DEMONSTRATÍV adj. 1. exemplificativ, ilustrativ. (O experienţă chimică ~.) 2. (GRAM.) (înv.) arătător. (Pronume ~.) 3. v. ostentativ.

demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. sg. demonstratívă, pl. demonstratíve

DEMONSTRATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care demonstrează ceva; servind la demonstraţia unor lucruri. 2): Pronume ~ pronume care arată raporturi spaţiale între persoana vorbitoare şi obiectul sau persoana despre care este vorba. Adjectiv ~ adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. 3) Care manifestă deschis şi în mod vădit o anumită atitudine sau un anumit sentiment, de regulă depreciativ. /<fr. démonstratif, lat. demonstrativus

DEMONSTRATÍV, -Ă adj. 1. Care foloseşte pentru a demonstra; ilustrativ. ♢ Pronume demonstrativ = pronume care ţine locul unui substantiv, indicând şi locul obiectului respectiv faţă de vorbitor; adjectiv demonstrativ = adjectiv care însoţeşte un substantiv, determinându-l şi indicând depărtarea sau apropierea acestuia în timp şi spaţiu. 2. Care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. [Cf. lat. demonstrativus, fr. démonstratif].