DESPÓT, despoţi, s.m. 1. (În antichitate şi în evul mediu) Conducător cu puteri discreţionare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acţiunile sale, nu ţine seama de alţii, care vrea să-şi impună cu orice preţ voinţa. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ţinut. [Acc. şi: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.

DESPÓT s. v. tiran.

despót/déspot s. m., pl. despóţi/déspoţi

despót/déspot s. m., pl. despóţi/déspoţi

DESPÓ//T ~ţi m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut şi arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator. [Acc. şi déspot] /<ngr. despotis, fr. despote

DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalţi. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân].