DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S.n. Navă de luptă de tonaj mediu şi cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete şi torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur).

Distrugător ≠ creator

DISTRUGĂTÓR adj., s. 1. adj. devastator, dezastruos, distructiv, nimicitor, pustiitor, ruinător, (rar) prăpăditor, (înv. şi pop.) pierzător, (înv.) dără-pănător, pustiicios, risipitor, ruinos. (Acţiunea ~oare a ciclonului.) 2. adj. nimicitor, omorâtor, ucigător. (O substanţă ~oare.) 3. adj. v. pustiitor. 4. s. (MAR.) contratorpilor.

distrugătór adj. m., pl. distrugătóri; f. sg. şi pl. distrugătoáre

distrugătór s. n., pl. distrugătoáre

DISTRUGĂT//ÓR² ~oáre n. Navă militară foarte rapidă, de tonaj redus, echipată cu armament de artilerie, rachete şi torpile, şi folosită la urmărirea şi distrugerea torpiloarelor. /a distruge + suf. ~ător

DISTRUGĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) şi fig. Care distruge; nimicitor; zdrobitor; distructiv; devastator; dezastruos. /a distruge + suf. ~ător

DISTRUGĂTÓR, -OÁRE adj. Care distruge, distructiv. // s.n. Navă uşoară de luptă de mare viteză, înarmată cu tunuri, torpile etc. şi folosită mai ales pentru protecţia navelor mari, a convoaielor şi la vânătoarea de submarine. V. contratorpilor. [< distruge + -(ă)tor, după fr. destructeur, destroyer, engl. destroy].