DRAC, draci, s.m. 1. Fiinţă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuţă. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împieliţat) sau a fi drac împieliţat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteţ, poznaş. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreţ. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e acelaşi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viaţă, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toţi dracii) = a intimida, a înfricoşa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicaţie logică a unei situaţii încurcate sau când se bănuieşte o cauză ascunsă, greu de găsit. Şi-a băgat (sau şi-a amestecat) dracul coada, se zice când o situaţie care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluţie neaşteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-şi provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-şi găsi) pe dracul = a o păţi. A căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situaţie şi mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul şi pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preţ exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face şi pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunţa definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecaţii) a se duce fără să se mai întoarcă (şi într-un loc neştiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai ştie nimeni de urmă şi fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păţi. La dracul! formulă exclamativă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negaţie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamaţii exprimând uimire, enervare, admiraţie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeţ şi ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice“, „oriunde“, „fie cine-o fi“) Face şi pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde şi-a înţărcat dracul copiii, unde şi-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreţ, răzbătător. (Aşa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă aşa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaş, isteţ, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peşte marin de culoare cenuşie-roşiatică, cu corpul şi capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din ţepi veninoşi (Trachinus draco). – Lat. draco, „şarpe, balaur“.

Drac ≠ înger

DRAC s. 1. aghiuţă, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.) satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoţchi, (pop. şi fam.) michiduţă, nichipercea (art.), pârlea (art.), sar-sailă, (pop.) faraon, idol, împeliţatul (art.), mititelul (art.), nefârtatul (art.), nevoia (art.), pârdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. şi reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hâdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, şeitan, şotcă, ucigan, (Transilv., Ban. şi Maram.) bedă, (Mold. şi Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. şi Mold.) mutul (art.), (prin Mold. şi Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) şlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (IHT.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.

drac s. m., pl. draci

DRA//C ~ci m. (în religia creştină) Fiinţă imaginată drept spirit al răului; duşman principal al lui Dumnezeu şi al omenirii; diavol; demon; satană. ♢ A se teme ca ~cul de tămâie a se teme foarte tare de ceva sau de cineva. E tot un ~ e totuna; este acelaşi lucru. A face pe ~cul în patru a face tot ce se poate; a pune totul în joc. Pe ~cul se spune pentru a arăta neîncrederea sau pentru a tăgădui ceva. Parcă-i ~cul pe uscat se spune despre cineva foarte urât. A trage pe ~cul de coadă a fi foarte sărac; a o duce foarte greu. Şi-a băgat ~cul coada între ei se spune când între prieteni se stârneşte o vrajbă neaşteptată. Nu-i ~cul atât de negru lucrurile nu stau atât de rău cum se pare. A fi ~cul gol (sau împeliţat) a) a fi rău; b) a fi foarte isteţ. A vedea pe ~cul (sau a da de ~cul) a o păţi. Salba (sau poama) ~cului om ticălos. A se uita (la cineva) ca la ~cul a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. A avea ~ci (a fi cu ~ci, a fi plin de ~ci) a) a fi om rău; b) a fi neastâmpărat, zvăpăiat. Unde şi-a înţărcat ~cul copiii (sau la ~cul în praznic) foarte departe; într-un loc pe care nu-l ştie nimeni. Buruiana (sau iarba) ~cului tutun. A căuta pe ~cul a-şi face singur neplăceri. A scăpa de ~cul şi a da peste tată-său a ajunge din rău în mai rău. A da (sau a lăsa) ~cului a nu se mai interesa de cineva sau de ceva; a lăsa la voia întâmplării. A nu avea nici pe ~cul a fi sănătos. Al ~cului! (sau ptiu, ~ce) se spune când eşti cuprins de uimire. Lucrul ~cului afacere necurată. Şi pe ~cul orice. Ce ~cul! se spune când eşti nedumerit de ceva. Să-l ia ~cul (ducă-se ~cului) se spune pentru a exprima indignarea faţă de acţiunile cuiva sau faţă de o situaţie. /<lat. draco