DÉMON, demoni, s.m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Fiinţă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii şi uneori a frumuseţii fizice. ♦ (În gândirea mitică şi în poezie) Geniu al neliniştii, care stârneşte dorinţe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dímon s.m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.

Demon ≠ înger, sfânt

DÉMON s. v. drac.

démon s. m., pl. démoni

DÉMON ~i m. 1) (în credinţe politeiste din antichitate) Fiinţă divină (bună sau rea); spirit; duh. 2) (în creştinism) Fiinţă imaginară considerată ca simbol al răului şi ca duşman al lui Dumnezeu şi al omenirii; diavol: satană. 3) fig. Fiinţă cu apucături rele; satană. 4) pop. Persoană (mai ales copil) vioaie şi sprintenă. 5) (în creaţiile romanticilor) Personificare a răzvrătirii şi a eroismului. /<ngr. démonas

DÉMON s.m. 1. (Ant.) Geniu căruia i se atribuie puterea de a stârni dorinţe, pasiuni. 2. Diavol, drac. ♦ (Fig.) Om rău. // (În forma demono-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) diavol“, „demonic“. [Cf. fr. daimon – fiinţă supranaturală, geniu].