DRAPÉL, drapele, s.n. Bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de un băţ şi reprezentând semnul distinctiv al unui stat, al unei unităţi militare, al unei organizaţii, asociaţii etc.; steag. ♢ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ţine sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acţiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acţiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. d r a p e a u.

DRAPÉL s. steag, stindard, (livr. şi poetic) flamură, (rar) bandieră, (înv. şi reg.) banderiu, prapur. (~ al unei ţări.)

drapél s. n., pl. drapéle

DRAPÉL ~e n. Piesă de stofă ataşată de un suport, purtând culorile, emblemele unui sat, ale unei unităţi railitare sau ale unei organizaţii, servind drept semn distinctiv al acestora; steag; stindard; flamură. ~ olimpic. ♢ A fi sub ~ a-şi face serviciul militar. /<it. drapello

drapel, flamura, stindard

DRAPÉL s.n. Steag al unei unităţi militare; (p. ext.) steag, flamură. [Cf. it. drapello, fr. drapeau].