FONOLOGÍE s.f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcţionale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom şi caracterul diferitelor variante; fonetică funcţională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

FONOLOGÍE s. v. fonetică.

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

FONOLOGÍE f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcţionale. ~ istorică. [Art. fonologia; G.-D. fonologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phonologie

FONOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază sunetele vorbite din punctul de vedere al structurii lor sonore şi al funcţiei pe care o îndeplinesc în limbă. 2. Disciplină lingvistică având ca subiect fonemele. [Gen. -iei. / < fr. phonologie].